APEL
pentru depunerea propunerilor de programe de informare şi promovare pentru produse agricole în ţări terţe
În atenţia organizaţiilor profesionale şi interprofesionale din sectorul agroalimentar
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale lansează apelul pentru depunerea propunerilor de programe de informare şi promovare pentru produse agricole în ţări terţe.
Acţiunile de informare şi promovare au drept obiect produsele agricole şi metodele lor de producţie, precum şi produsele alimentare pe bază de produse agricole, fără să fie orientate în funcţie de anumite mărci comerciale şi fără să încurajeze consumul unui produs datorită originii specifice a acestuia. Originea produsului care face obiectul acţiunilor poate fi însă indicată atunci când aceasta reprezintă o denumire conferită în temeiul legislaţiei comunitare.
Sectoarele şi produsele vizate, cerinţele generale privind elaborarea propunerilor de programe, condiţiile de finanţare precum şi criteriile de evaluare şi selecţie sunt stabilite în caietul de sarcini privind programele de informare şi promovare pentru produsele agricole în ţări terţe.
Organizaţiile interesate vor transmite propunerile de programe Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale în termenele şi condiţiile prevăzute la punctul 10 din caietul de sarcini (data limită pentru depunere – 31 martie 2010).
Propunerile de programe preselectate la nivel naţional vor fi înaintate până la data de 30 iunie 2010 spre evaluare şi selecţie finală Comisiei Europene, care va decide până cel tarziu la 30 noiembrie 2010 care sunt programele pe care le poate cofinanţa.
Informaţii suplimentare:
- Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale: Direcţia Generală Politici Agricole, tel: 021-3078633, fax: 021-3078611; e-mail: promoagri@madr.ro
- Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură: Direcţia Măsuri de Piaţă, Serviciul Comerţ Exterior, tel: 021-2005017, tel: 021-2005034; Compartimentul Promovare Produse Agricole şi Ajutoare Alimentare, tel: 021-2005013; e-mail: promovare@apia.org.ro.
Update: 2010-03-12