COMUNICAT DE PRESĂ
Marţi, 9 februarie, orele 15.00, la Hotel Pullman, Sala Beijing, are loc cea de a patra reuniune a Comitetului de Monitorizare pentru Programul Operaţional pentru Pescuit 2007- 2013.
La deschidere va lua parte domnul Mihail Dumitru, Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Întrunirea va fi prezidată de dl. Cristian Apostol, Director General al Direcţiei Generale pentru Pescuit – Autoritate de Management pentru POP.
Pe agenda reuniunii se află propuneri pentru modificarea Programului Operaţional pentru Pescuit 2007–2013, propuneri pentru modificarea şi completarea criteriilor de selecţie, raportul anual de implementare pentru anul 2009 şi nominalizarea membrilor comitetului director de coordonare a evaluării.
La acest eveniment Comisia Europeană va fi reprezentată de domnul Stefanos Samaras, şef unitate în cadrul DG MARE precum şi de doamna Simona Lupu, desk officer pentru România.
Dintre membrii Comitetului fac parte reprezentanţi ai Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, ai Ministerului Finanţelor Publice, ai Ministerului Transporturilor, ai Ministerului Mediului şi Pădurilor, ai Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală, reprezentanţi ai federaţiilor şi asociaţiilor de operatori şi producători din domeniul pescuitului, precum şi reprezentanţi ai ONG-urilor.
Data publicarii: 08-02-2010 |