Luni, 15 Mai 2017 14:26

Galerie foto 1 - 15.05.2017

Ministrul Petre Daea si secretarul de stat Daniel Botanoiu s-au deplasat si in localitatea Rusanesti, la o ferma cultivare a cerealelor, crestere de vaci de lapte si de carne, dezvoltata si modernizata prin intermediul fondurilor europene pentru agricultura si dezvoltare rurala, prin SAPARD si ulterior, PNDR 2007-2013, respectiv 2014-2020.

Luni, 15 Mai 2017 14:23

Galerie Foto - 15.05.2017

Ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Petre Daea, impreuna cu secretarul de stat Daniel Botănoiu, alaturi de presedintele Camerei Deputatilor, Liviu Dragnea, s-au aflat astazi intr-o vizita oficiala in localitatea Cilieni, judetul Olt. 

Oficialii au vizitat producatorii de rosii care au aplicat pentru sprijinul acordat prin Programul pentru tomate, unul dintre cele mai importante şi de succes din judeţul Olt. Reamintim ca peste 6800 de producatori au aplicat la nivelul intregii tari, iar peste 1500 provin din judetul Olt.

Vineri, 12 Mai 2017 09:03

Galerie foto - 12.05.2017

Vineri, 12 mai 2017, ministrul Agriculturii, Petre Daea, a dat startul campaniei de irigat pentru anul 2017 la amenajarea de irigații Pietroiu-Ștefan cel Mare, din județul Ialomița. De asemenea, delegația s-a deplasat la Staţia de Punere sub Presiune -SPP- OUAI Movila din judeţul Ialomiţa, reabilitată prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013.
În cadrul evenimentului, ministrul Petre Daea, împreună cu președintele Camerei Deputatilor, Liviu Dragnea au prezentat participantilor roșiile românești produse prin Programul de Sprijin pentru Tomate cultivate în spații protejate, oferindu-le spre degustare.
În cadrul evenimentului de astăzi a fost inclusă şi vizitarea unei sole cultivată cu grâu unde funcţionează un sistem modern de irigat.

Miercuri, 10 Mai 2017 12:17

Galerie foto - 09.05.2017

Marţi, 9 mai 2017, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, s-a deplasat la centrele locale ale APIA, spre a verifica modul în care se desfăşoară procesul de depunere a cererilor unice de plată pentru Campania 2017.

Vineri, 31 Martie 2017 13:52

Galerie foto - 31.03.2017

Petre Daea, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, a susţinut vineri, 31 martie 2017, o conferinţă de presă, la sediul instituţiei. Cu această ocazie, ministrul Agriculturii a prezentat stadiul plăţilor efectuate de către Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură către fermieri, pentru campania aferentă anului 2016.

Miercuri, 15 Martie 2017 19:06

Galerie foto - 15.03.2017

În data de 15 martie 2017 ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Petre Daea, s-a deplasat la mai multe solarii din localitatea Colibași, județul Giurgiu, la centrul local APIA Comana, la sediul Primăriei Colibași și la ferma Agroindustriala Pantelimon.

Luni, 27 Februarie 2017 13:08

Galerie foto - 27.02.2017

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, a primit-o pe E.S. Tamar Samash, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Statului Israel în România, luni, 27 februarie 2017.

Duminică, 12 Februarie 2017 18:26

Galerie foto - 12.02.2017

Ministrul Petre DAEA a mers în județul Mehedinți, sat Cioroboreni, comuna Jiana, la doi cultivatori de tomate care s-au arătat interesați de sprijinul pe care îl pot obține anul acesta pentru cultivarea a 1000 mp în spații protejate.

Marți, 10 Ianuarie 2017 17:16

Galerie foto - 10.01.2017

Participarea ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, la întâlnirea de lucru cu Prim-ministrul Sorin Mihai Grindeanu și cu Ministrul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice și Fondurilor Europene, Sevil Shhaideh

Vineri, 06 Ianuarie 2017 18:07

Galerie foto - 06.01.2017

Participarea ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, la şedinţa de guvern.

Pagina 1 din 20